Menirea mea e taina ce-mi apare
de-atâtea ori la câte o răscruce,
când simt pe umeri o imensă cruce
ce se vrea aripi jinduind să zboare.
Dar nu-nţeleg de ce mereu mă duce
destinul spre o altă încercare
şi de ce viaţa în continuare
la cumpene şi hopuri se reduce.
Aş vrea să împlinesc a mea menire
spre-a nu mai suferi încă o dată,
dar lupta dintre urăşi iubire
ce-n sufletu-mi se duce-nverşunată,
îmi pare-a fi eterna răstignire
ce-a fost, ce e şi fi-va repetată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu