Am suflet de roman şi de la distanţă cunoşti mersul
Şi am cunoscut o româncă care şi-a urmat interesul
E toamna, toamna inima mea şi voia soare
Plouă, o caut cu privirea dar nu sunt zile cu soare
Sunt un scriitor dement că majoritatea
Şcoala mea nu m-a învăţat să iubesc creativitatea
Plătesc şi păcate viitoare în borcane cu lacrimi
Nu vreau să tremuri, vreau să suferi că aşa îi place inimii
Tu închide ochii exact cum am făcut-o şi eu
Şi aşa întreabă-te cu voce tare: "cine-s eu?"
Agită-te după ce curcubeul dispare
Ştiu eu ce zic că cer senin vine după moarte
Mă uit prin parc şi-s mii de copii
E şi-a mea, o cheamă Ingrid, zâmbete zglobii
Aş vrea să-ţi scriu o scrisoare să-ţi povestesc tot
Mă prefac că nu-ţi ştiu adresa şi mă bucur de faţă mea şi asta e tot...
Râzi când citeşti asta?
Nu asta îmi doream, dar e bine aşa
Consideră-mă tu prost, dar prost am fost
Când din două cuvinte, trei erau pentru tine şi asta a fost...
Că am avut eu perioade super bune
Am 23 şi caut răsplata în muncă şi îmbrăţişări calde
Ca vântul poate uşor să mă ridice
Că sunt un zmeu, zmeul ridicat n-o să pice
Pentru a mia oară îmi revăd ziua blestemată
Băieţii nu suferă, băieţii bat
Dar nu-s toţi din acelaşi aluat
Prin buzunare ai o inimă de gheaţă de când ai plecat
Vreau să te pup pe frunte şi toate-s bune
E căldura dar mi-e frig
Nu mai sta de piatră, spune ceva:
Infinitul din mine - de Marius Crăciun
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu