Portret
Cine spunea că cei răi nu sunt în stare să deosebească frumosul de urât sau să se bucure de micile plăceri ale vieţii? Oare cel care ucide cu sânge rece nu poate să transforme acest mod de viaţă într-o artă? Oare modul în care unii criminali îşi urmăresc victimele, le prind şi le chinuie nu stă la baza unui plan ingenios şi cel care le întocmeşte pe acestea nu e el un bun cunoscător al psihologiei? Oare toţi aceşti indivizi sunt doar nişte creaturi oribile, dominate de instincte sau de afecte şi fac rău doar de dragul de a-l face? E posibil ca un semidemon precum Llerg să fie doar o maşină de ucis, rece, lipsită de pasiuni, amintiri, păreri, bucurii, regrete, adică de personalitate? E posibil ca în spatele aparenţei de animal turbat să se ascundă o fiinţă genială care deţine un sistem de gândire pe care profanii nu-l pot înţelege?
*
Ceasul arăta 4.03 a.m. Asta e ora la care se trezeşte de obicei Llerg. Cu ochii întredeschişi orbecăia prin cameră împiedicându-se de picioarele dulapurilor. După o căzătură zdravănă şi o serie de înjurături a ajuns la întrerupător. Lumina roşie a neonului a cuprins încăperea. Oglinda cea mare răspândea peste tot flăcările obiectului incandescent. Camera ardea; se topea emanând miros de tămâie. Pereţii transpirau nefericirea, durerea, ura. Din tavan se scurgeau surâsurile de fierăstrău. Unghiurile ascuţite ale mobilei înjunghiau picioarele obosite de la prea multă alergare prin labirintul întunecat al vieţii. Tapetul ofta, iar cameliile de pe el cădeau ofilindu-se carpeta ruginie. Lângă ea şifonieru-şi balansa uşa întredeschisă. Scârţâielile se asemănau cu ţipătul de pisică strivită de tramvai. Llerg a deschis larg şifonierul. A luat o cămaşă albă, proaspăt apretată, un costum format dintr-o vestă şi un pantalon din stofa groasă arămie, o cravată albă cu dungi zmeurii şi un palton stacojiu, lung până în pământ, cu butoni de aur. După ce s-a îmbrăcat şi-a pus în partea stângă a paltonului o broşă din aur cu pietre de granat. La inelarul mâinii stângi purta un inel cu rubine şi la mâna dreaptă un ceas rusesc.
Cu mare atenţie s-a aranjat în oglindă. Din buzunar a scos un toc de ochelari, apoi i-a pus la ochi. În spatele lentilelor groase, încadrate într-o ramă vişinie străluceau doi ochi verzi, măricei, ascuţiţi şi prelungi. Genele dese, groase, negre îmbrăcau conturul ochilor dând impresia unei priviri de vulpoi. Dintr-un sertar al noptierei a scos o oglinjioară, câteva cosmetice. Părul lung, roşcovan, stufos l-a strâns coc ca să se poată machia. Faţa albă, fină, ca de porţelan nu avea nevoie de fond de ten. Buzele subţiri, moi, rozalii au fost întâi pudrate, apoi date cu un gloss discret. La urmă de tot a aplicat un strat de mascara. Şi-a desprins pletele. Le-a pieptănat, le-a periat. Părul rămas între zimţii de plastic strălucea ca o bijuterie. Llerg zâmbea în oglindă dezvelindu-şi dinţii ascuţiţi precum două fierăstraie intersectate. A luat drujba de lângă pat. A coborât discret ca să nu-l audă slugile. La parterul imobilului îl aştepta motocicleta. S-a suit pe ea şi a pornit la drum, gata să ucidă tot ce-i iese în cale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu