Cuvantul Literar

marți, 30 iunie 2015

Vioreld 05:42 0

Centrul Cordului - de Marius Crăciun

Centrul Cordului

Sunt visător, cuprinzător,

Armele pregătite mereu, sunt gladiator

Cu ochii mari spre orizont,

E câmp minat şi-am rupt linia din front.

Imaginar cu o creaţie în subconştient,

Conturez vitralii cu spirit eminent,

Lipsa de sânge generează dependentă

Dar lupta lungă duce la perseverenţa.

Dau frunzelor rugina vieţii de apoi

Şi mă-ntorc în mare de unde venim amândoi

E praf în stele, visele mele, vremuri grele,

E lipsa de convieţuire şi mori de vânt cu pietre grele

Un băiat lipsit de orice tact

Că a învăţat să tacă şi să facă orice pact

Cu linia frontului trasată greşit în Centrul Cordului,

A sfârşit iubit, atârnând în inima codrului.

Marius Crăciun

poezie Read more

sâmbătă, 27 iunie 2015

Vioreld 08:21 0

Actul suicidar în literatura română interbelică. Încornoraţi sau bântuiţi de himere - de Mihalache Gabriela

Actul suicidar în literatura română interbelică. Încornoraţi sau bântuiţi de himere

Personajele masculine cunosc şi ele gustul amar al trădării, dar în anumite cazuri, dialectica sufletească a geloziei este alimentată de convingerea că adulterul este consecinţa inevitabilă a oricărei căsnicii şi că femeia nu se poate sustrage unui dat ontologic, glasului ispititor al şarpelui biblic, idei valorificate literar de scriitori precum Ury Benador şi Gib Mihăescu. Personajele iniţiază experienţe ale cunoaşterii, pe care le trăiesc febril şi aparent hamletian, dar în realitate sunt hipersusceptibili, conduşi de un demon al incertitudinii care distruge orice emoţie spontană, victimele unor ideaţii delirante ce acţionează, asemenea unei avalanşe, prin sumaţie. Convins că “nu există femeie, cât de fericit măritată, care să nu aibă un <> în care a îngropat bărbatul visurilor sale”[1], compozitorul Ludwig Holdengraeber din romanul scris la persoana I, Subiect banal, îşi supune soţia unui experiment riscant, aducând în casă un fost coleg de şcoală, Petre Ivănescu. Excesiv de analitic şi torturându-şi soţia cu întrebări inchizitoriale, personajul respinge diagnosticul de gelozie patologică, preferând „luciditatea cu care îi demonstram fatalitatea încornorării"[2]. Ajuns în sanatoriu în urma unei căderi nervoase, după ce practic îşi sileşte soţia să-l înşele şi conştientizând tardiv inutilitatea demersului, personajul se spânzură. Nereclamat de nimeni, cadavrul va fi predat Facultăţii de Medicină pentru disecţie, final ce sugerează, printre altele, alienarea ca o consecinţă inevitabilă a structurilor obsesionale.

În piesa Pavilionul cu umbre de Gib Mihăescu, premiată de Asociaţia Criticilor Dramatici în 1926, identificăm acelaşi erou-victimă a tiraniei propriei construcţii mentale, eşecul nefiind provocat de un dezechilibru la nivelul implicării afective a celor doi parteneri, ci de un mod falacios de raportare relaţională.Cinicul Geo o iniţiază pe Liana, promisă lui Marius, în taina aventurii extraconjugale, convins şi el de structura predispoziţională a femeii, dar, printr-un nefericit concurs de împrejurări, va deveni el însuşi soţul acesteia, trăind teama împlinirii propriului tipar erotic propăvăduit. Convins că este înşelat, Geo se împuşcă în pavilion, spaţiu metaforic al relaţiilor ilicite şi al pulsiunilor erotice. Dacă în cazul prozei analitice a lui Ury Benador, contradicţiile interioare sunt detaliat redate, în piesa lui Gib Mihăescu psihologia sumară, modul artificios de înlănţuire a scenelor şi tehnica facilă a răsturnărilor de situaţie conduc la un final forţat şi melodramatic.

Tipul soţului încornorat care-şi pune capăt zilelor este ilustrat şi prin intermediul lui George Radu Şerban, avocat cu teza de doctorat răsunătoare la Paris, care-şi supune soţia, numită Donna Alba după modelul renascentist, la o viaţă retrasă din cauza geloziei şi a suspiciunilor. Lucid şi calculat în plan profesional, dar tiranic în viaţa conjugală tocmai pentru a o apăra pe donna visurilor sale, Georges Radu Şerban se sinucide, înfrânt de rivalii în dragoste, când realizează că femeia nu l-a iubit niciodată cu adevărat.

Eroii lui Gib Mihăescu sunt uneori victimele unor fantasme tentaculare ce le absoarbe întreaga energie, aventurieri incorigibili mânaţi de viziuni don-quijotesti, iar sinuciderea accentuează neputinţa desprinderii şi contradicţia insurmontabilă dintre interior şi exterior. Un astfel de vânător de himere este Andrei Lazăr din Braţul Andromedei, preocupat până în pragul nebuniei de construirea unui perpetuum mobile, adică un aparat care generează energie în permanenţă fără intervenţie din exterior. El reprezintă omul unei singure pasiuni, ceea ce unii autori numesc un “unidimensional”[3] fiindcă valorizează oamenii şi întâmplările doar în măsura în care satisfac scopul propus. Într-un oraş de provincie cu ambiţii mărunte, acest personaj excentric şi timid, ale cărui reacţii frizează patologicul, profesor de astronomie la un liceu local, se îndrăgosteşte de cea mai frumoasă femeie, inaccesibila Zina Cornoiu, măritată cu un bărbat influent. Obsesia erotică nesatisfăcută, atât de frecventă în literatura lui Gib Mihăescu, nu constituie însă cauza sinuciderii, deşi Zina Cornoiu va fi văzută în compania altui amant şi aparent acest lucru declanşează hotărârea de a-şi pune capăt vieţii. Ultimele gânduri ale personajului masculin sunt centrate exclusiv pe himera de fier, adică pe stăruinţa inutilă de a căuta lucruri imposibile. Mircea Vulcănescu susţinea, de altfel, în studiul său despre specificul românesc “că o statistică arată că numărul cel mai mare de căutători ai perpetuumului mobil era dat odinioară de români – şi căutarea perpetuumului mobil este una din pildele notorii de căutare a imposibilului practic”.[4] În realitate, atracţia pentru cea mai dorită femeie din oraş nu contracarează pasiunea implacabilă pentru construirea aparatului, ci o potenţează şi i se subordonează, femeia reprezentând o ipostază în plan erotic a idealului intangibil. Personajul se va sinucide aruncându-se sub roţile trenului, o altă maşinărie în mişcare, dar semnificând realitatea prozaică şi limitată, când realizează că nu ar putea duce niciodată o viaţă normală.

În lumea mahalalei, dragostea nu se rezumă la satisfacerea instinctelor şi nu este doar un premiu pentru supremaţia stradală, ci şi o modalitate de a depăşi condiţia animalică şi de a da sens unei vieţi chinuite şi pline de privaţiuni materiale. Bărbaţii sinucigaşi trădaţi de femeia iubită sunt, de obicei, firi hipersensibile şi blânde, prin contrast cu mediul din care fac parte, dar al căror act radical este cu atât mai violent cu cât masculinitatea le este sistematic denigrată. Cârpaciul rus Ivan, din romanul Sfânta mare neruşinare de G.M.Zamfirescu, trăieşte iluzia că ar putea să-şi găsească fericirea alături de grecoaica Maro, după ce-şi risipise entuziasmul în elanuri revoluţionare. Femeia, suflet sălbatic şi excesiv de senzuală, îl părăseşte însă pentru a trăi în cadrul unui promiscuu menaje a trois, alături de un soţ violent şi de un ibovnic mult mai tânăr, Nedu. Focul care mistuie căsuţa din scânduri şi trupurile celor doi, aprins intenţiont de Ivan, sugerează purificarea simţurilor. Kovaci, din romanul Periferie de Constantin Barcaroiu, este bătut şi înşelat de soţie chiar cu propria-i calfă, până când decide într-un moment de răbufnire orgolioasă să le spargă amândurora capetele cu un ciocan. Măcinat de remuşcări şi torturat de păcatul omorului, se spânzură chiar de crucea lui Christos, după un monolog interior umanisto-mistic, în care îşi înţelege tardiv soţia. Compasiunea făţişă pe care cei doi autori o manifestă faţă de mahalaua săracilor, în care relaţiile înseamnă de multe ori împreunări facilitate de consumul de alcool, şi tendinţa de a releva substratul de umanitate, fac din actul suicidar o reflectare a eşecului oricărei tentative de înnobilare prin iubire.

În piesa Vreau să trăiesc de Claudia Milian, sinuciderea este expresia nobleţei sufleteşti a soţului, în spiritul literaturii ruse, fiindcă personajul, înşelat de soţie chiar cu propriul fiu, îşi deghizează moartea voluntară sub aparenţa unei boli fatale. Personajul dizolvă o imensă cantitate de veronal în paharul pe care urma să i-l ofere chiar soţia fără să ştie, dar gestul este oprit violent de cumnatul său, pus la curent cu intenţia acestuia. Piesa are puternice accente de melodramă, departe de tensiunea conflictului din Fedra, reliefând drama soţului blând şi superior, a cărui soţie îl trădează fără scrupule cu propriul fiu, bolnăvicios şi plin de capricii, aflat mai degrabă în căutarea unei mame.

[1]Ury Benador, Final grotesc. Subiect banal, Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1968, p.33

[2]Ibidem, p.28

[3]Theodule Ribot, Psihologia pasiunilor, Editura IRI, Bucureşti, 2000, p.22

[4]Mircea Vulcănescu, Dimensiunea românească a existenţei, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2005, p.91

articol Read more

vineri, 26 iunie 2015

Vioreld 04:11 0

Andrei şi Andreea - de Ghiuzan Gabriel

Andrei şi Andreea

Ghiuzan Gabriel

Andrei se trezește, se uită frenetic prin apartament, pe fereastră, pe sub pat: Andreea nu-i aici. Își ia geacă de piele și iese în stradă cu trauseu spre restaurant. Ajunge la local, un spațiu mic decorat cu gusturi de țoapă și finețuri de mitocan. Îl întreabă pe patron, singurul care lucrează acolo, unde este pachetul.

- Care pachet, dom’le? Ce îndrugi acolo?

- Pachetul, domnule. V-am vorbit despre el săptămâna trecută.

- Bă, tu ești beat? Pleacă de-aici.

Patronul, un grăsan cu tricoul pătat de ulei, îl apucă puternic de braț și-l cară afară. Se petrecuse ceva, Andrei înmărmuri, cum să nu știe patronul de pachet? Gânduri cât mai răzlețe îi trec prin minte “Poate Andreea l-a luat și a vorbit cu patronul să nu-mi zică nimic. Dar dacă Andreea nici n-a fost aici?” Inima începe să-i bată puternic și observă că gură îi este uscată. Odinioară, după o noapte de răsfăț și senzualitate în cârciuma de la colț, venise casă și o găsi pe Andreea într-un maieu negru și chiloți de aceeași culoare. Nu avea sutien. Ea se năpusti asupra lui și începuse să-și satisfacă pornirile sălbatice, urmase o noapte de voluptuozitate. Trezit ca din vis, își amintește că aseară, împreună cu Andreea, fumase droguri, numai așa că să-i facă pe plac și ca să fie apreciat de ea, o țigară rulată duse la alta și tot așa. “Dacă nu există nici un pachet? Doamne, ce-i cu mine? Mai bine mă car de-aici cât mai repede.” Își încălcase principiile, el nu mai puse gură pe o țigară aromată niciodatăși simți cum șarpele negru al amorului propriu rănit îl mușcă de suflet, însă Andrei nu-și exteriorizează angoasă față de ea, ci se taxează singur în cuvinte dure. Făcuse asta doar ca să se mai culce odată cu ea, să-i simtă ardoarea care-i stimulează fiecare celulă din corp, îmbinându-se cu ea pe culmile extazului. O iubește mult, doar pentru ea, Andrei este doar un puștan care abia deschise ochii la lume, neexperimentat și naiv.

Ajunge acasă și se întinde în pat. Trec câteva ceasuri și Andreea încă nu a venit. Își verifică telefonul, nici un apel, nici un mesaj. S-a făcut deja seară și grijile îl macină. Deja își imaginează scenarii, dacă cumva este acostată de țigani petrecăreţi”, sau poate e la altul. Într-un ceas târziu, aude cum cineva încearcă clanța, e Andreea, se simte mirosul, de Jägermeistercombinat cu Cola și de iarbă, până la Andrei. Este peste măsură de afumată, se citește asta în ochii ei lăsați și în lipsă ei de echilibru. Andrei rămâne mut ca un mormânt, îi este frică să-i reproșeze și să o supere. Femeia se întinde pe canapea și adoarme instant. Grijile lui Andrei se amplifică “Unde a fost de a băut așa mult? Cred că a și fumat... Doamne-ferește, ce mă fac eu cu femeia asta?” Își aprinde o țigară, stând pe balcon, contemplă asupra decadenței în care a ajuns iubita lui. Suspiciunile de infidelitate se intensifică, soneria de mesaj primit se aude din geaca ei și Andrei ia telefonul “Ce faci, frumoaso, ai ajung bine? Te aștept și mâine seară la mine să ne “cuibărim” la încă un “film””. Aruncă telefonul și intră în delir. Nu știe dacă să plângă sau să se scufunde într-o furie incontrolabilă, în schimb, începe să râdă isteric cu gesturi frenetice. Se duce la baie, fără să știe de ce, îl apucă plânsul văzându-și propriul chip adânc tulburat. Uitându-se la propria sa reflecție, vede doar o persoană slabă înrobită de patimă. Rămâne nedumerit: “Ce ar crede părinții mei dacă ar vedea ce fac? Mă droghez pânăîn cea mai mizeră condiție doar că să mă culc cu o față? Ce ar zice biata mea mamă, impovorata de muncă, despre mine? Ce ar zice tatăl meu dacă ar vedea cum mă las condus în lesă de o fustă?” Suferința îi devine și mai apăsătoare amintindu-și că, după ce a fumat cu Andreea noaptea trecută, ea se ridicase de pe canapea și se culca singură în pat, lăsându-l pe puști cu pasiunea neconsumată. Simți ghiarele tristeții, sfâșiindu-i sufletul ca un lup după o pradă beteagă. Copleșit de emoții, Andrei se întinde pe gresie și plânge până la răsărit. Pe nesimțite, ochii îi se închid și adoarme.

La prânz se trezește cu dureri de cap și pielea aspră, simți un fior de dezgust rememorând cele petrecute. Deschide ușa băii și vede cum apartamentul său este iluminat cu o altă nuanța care așterne o atmosferă pașnică, pătrunde în sufletul său o stare de liniște absolută. Se relaxează, tensiunea acumulată i se stinse. Spre surprinderea lui, Andreea pregătise micul-dejun și făcuse cafeaua. Stă că un copil inocent pe canapea și se uită la televizor, zărindu-l pe Andrei, îi zâmbește larg și îl îmbrățișează dragostos că un copil inocent, neștiutor de nemernicia vieții. Fără să sufle o vorbă, îl privește galeș și își strecuara palmă într-a lui. Mergând încet și lin, parcă plutea, dar cu o finețe specific feminină, îl conduce până la pat. Se întind amândoi și se privesc unul la altul în ochi. Andreea parcă așteaptă ceva, el deja visează la cele ce vor urma. Andrei încearcă să o sărute dar ea îi face un semn delicat să se oprească. Folosind cersaful, îl leagă pe puști de pat. Dintr-un copil inocent se transformase într-o iubită înflăcărată, dar, fără să știe el, chipul ei disimulant ascunde un suflet putrezit. Uită de tot ce se întâmplase cu o seară înainte, captat de ceea ce vede. E copleșit de emoții, îi vrea trupul, îl vrea acum. Gânduri cât mai vulgare îi inundă mintea. Andreea îi sfâșie tricoul și îl descotorosește de pantaloni. Patima trupească își atinge apogeul. Luă un cub de gheață care îl plimbă pe gâtul puștiului până pe piept, pe abdomen și, într-un final, pe pelvis. Puștiul fierbe de ardoare, se simte deja chinuit de jocurile ei perverse. Cubul de gheață rămâne în acelas loc preț de câteva secunde, Andreea îl privește pe puști înlănțuit de tentații, zâmbește perfid. Femeia se apleacă încet și, lipindu-și buzele de pielea lui, înghite cubul de gheață, băiatul nu mai poate.

Andreea este un viciu, o femeie care imită un ideal, cu un chip candid care cucerește afecțiunea oricui ce se uită la ea; doar un om mojic ar avea intenții vulgare față de ea. Brunetă, cu ochii căprui și tenul ciocolatiu, întotdeauna captează atenție bărbaților oriunde merge. Știe foarte bine asta și profită de naivitatea celor care cad în capcana ei afrodisiaca. O fire capricioasă, greu de impresionat, ușor de plictisit. Încă tânără și dornică să experimenteze anii scurți de tinerețe cât de mult poate. În copilărie a fost privată de libertate, având părinți bogați dar autoritari, era măcinată de invidie în timp ce-și asculta prietenele vorbind despre petrecerile la care se duceau sau despre băieții fermecați de șarmul lor feminin. Tânjea după o picătură de libertate, acum are paharul plin și-l savurează fără rezerve. Cu un tată ocupat de afaceri și o mamă pătimașă alcoolului, nu primea atenția de care are nevoie un copil. Până și în ziua de azi are momente în care se simte nedorită, simțind acelas gol lăuntric încă din copilărie.

Andrei a cunoscut-o în liceu, o vedea în fiecare pauză, pe holul școlii și devenise deosebit de interesat de ea. Aflase de la prietenii lui că e majoră, cu încă un an de liceu, iar el doar un proaspăt boboc. Se simțea inferior față de orice băiat de vârstă ei care o curta. Totuși sentimentele puștiului rămase la fel de înflăcărate. Încerca să se convingă singur că se chinuie de prisos, ea nici măcar nu știa că există și singura lui posibilitate era să o admire în secret. În timpul orelor, se fâstâci numai gândindu-se la ea. Nu putea înțelege nimic din ce predau profesorii, căci în mintea lui se derulau năluciri amoroase. Încerca să asculte muzică de pe telefon, dar simțea că orice ritmică și vers au fost concepute doar pentru ea. Un gând îl străfulgeră “Sunt înrobit de iubire”; pesimist, se resemnase.

Întinși în pat și pătrunși de sudoarea de după, contemplează la planuri de viitor. Andrei arată reticiente, cunoscând fierea Andreei, știe că ceea ce vorbesc ei este doar un capriciu pentru ea. Cuprins de lacuna melancoliei, realizează, pentru prima dată, că ceea ce se petrece între ei este doar ceva de moment, doar o satisfacere a nevoilor efemere și nu poate zidi nimic temeinic cu ea. Totuși este înlănțuit de iubire oarbă, simțindu-i ecoul încă din adolescență. Cum ar putea să renunțe la o femeie ca ea? În văzul tututor, Andrei deține un trofeu de aur și asta îi satisface amorul propriu. Oare va mai întâlni o femeie de rangul ei sau va găsi tragerea de inimă în a se complace cu o femeie nedorită de mulți? Răscrucea de drumuri la care se află îl macină, simte că orice decizie ar lua are urmări nefericite. Se simte prost și are nevoie de mai multă certitudine. Femeia de care și-a legat ființa așa de tare ar fi liberă să-și găsească alt bărbat. Amintirile ei cu Andrei s-ar muta într-un colț obscur al minții, făcând loc la altele noi cu un alt bărbat. Întotdeauna a crezut că goliciunea trupului ei îi era exclusivă, îi este de neconceput să piardă până și acest privilegiu elementar. Altminteri, i-ar fi mai ușor, însă aceste gânduri îl tulbură până în rărunchi. Într-un moment de conmplatie, îl străfulgera gândul de a-i luă viață, că nici un bărbat să nu se bucure de ea și astfel, după logică lui, s-ar emancipa. La început, acest gând era o refulare, dar simplitatea soluției s-a revelat ca o posibilitate. Până la urmă, reneagă orice fel de intenție neagră.

Își aprind amândoi câte o țigară și, stând în bucătărie, sorb din cafeaua proaspăt făcută. Andrei sta pe scaun doar în boxeri, ea stă rezemată de calorifer într-un tricou alb și larg, având chiloți negri. Discută fleacuri cu tematică cotidiană, precum ce a pățit vecinul lor, cu cine s-a maritatat celebritatea x sau câtă șpagă a luat primarul. Nu o mai înghite, începe să o privească ca o femeie oarecare, focul lăuntric care îl făcea să o privească ca pe o nestemată își pierde din intensitate. Îi privește cu dispreț orice gest de mângâiere specific feminin.Pe un ton zeflemitor, îl întreabă:

- Ți-ai găsit altă față cumva? Subţiindu-şi vocea la ultimul cuvânt.

- De ce mă întrebi asta?

- Te văd cam îngândurat. Hai! Ce ai pe cap? Știu că îmi vei spune totul. Certitudinea cu care spune asta îl enervează la culmi. Tonalitatea ei nu afișa sentimentalism, ci posesiune.

- Serios, calmează-te și vezi-ți de treaba ta.

- Hopa! Ai fost tot timpul ca un cățeluș după mine și acum ai prins curaj? Vrei să-ți aduc aminte ce ai făcut anul trecut? Mă, te-ai pus în genunchi în mijlocul unei cafenele ca să-ți ceri iertare. Acum ești bărbat, nu?

Vocea femeii tremură, simte că își pierde controlul asupra propriei sale “jucării”. Andrei este cât se poate de indignat de vorbele ei. Într-adevăr, el a fost ca un prozelit din momentul în care a cunoscut-o. Niciodată nu-i mai vorbise așa, ca unui lacheu. În sfârșit, a demascat șarpele cu chip de maică.

- Eram un copil, nu pot să reneg că ceea ce am făcut nu a fost rușinos. Dar tu, scursură ce este, trebuie să măgulești și să te joci cu mintea bărbaților doar că să te simți dorită? Ce fel de femeie ești tu? Până și prostituatele mi se par mai simandicoase decât tine! Andrei face o pauză de câteva secunde și luă o gură de aer, simțind eliberarea purtată de cuvintele sale dure.

Andreea începe să tremure toată, nu din frica de a-l pierde pe Andrei, ci din neputință ei de a-l păstra sub influența ei.

- Uite, ca să nu ne mai certăm, te rog, fă-ți bagajele și pleacă. Nu mă interesează unde, doar nu mai vreau să văd cum faci umbră pământului.

Andrei scăpase din lanțurile patimei, de vraja ei afrodisiaca. O privește ca o meduză care împietrește rațiunea bărbaților, lăsându-i pe seama simțurilor înșelătoare. “Urechea te minte și ochiul te-nşeală... Ce-un secol ne zice, ceilalți o dezic” Ar vrea să întipărească proverbul ăsta în mintea oricărui bărbat care o întâlnește.

Apartamentul este gol, lipsit de viață. “Unde este ea că să-i dea culoare?” Sentimentele lui de dor se îmbină cu cele de indignare, ca o fantezie interzisă cu substraturi nebănuite. Conștientizează necesitățile impuse de decizia lui. Sensibilitatea unei relații tinere este ocărâtă și mânjită de o astfel de femeie pe care mulți o privesc ca un trofeu de aur. Această superficialitate îi trezește aversiune.

În timpul zilei, are clipe în care visează cu ochii deschiși, ai zice chiar că-i strălucesc, la speranța unei relații noi. Nu-și dorea o relație-pansament, ci o femeie pe care să o iubească și de care să fie iubit. O femeie cu care să clădească un viitor împreună, astfel îmbinându-și destinele, și cu care să formeze un întreb, făcând planuri pentru doi. Andreea a fost o dascala severă care l-a făcut să-și depășească propria condiție de băiat neexperimentat și naiv. După această experiență sufletească, Andrei a petrecut nopți albe analizând și asimilând tot ceea ce Andreea i-a oferit ca lecție. Și-a cultivat grădina, iar acum așteaptă.

---------------------------------------------------------------------------------------------------------

Note explicative

Titlul “Andrei şi Andreea” sugerează banalitatea şi compatibilitatea personajelor. De asemenea, aceştia reflecta tipuri umane care pot fi întâlnite oricând şi oriunde. Pe parcursul acţiunii este surprinsă transformarea personajului principal de la un adult tânăr şi naiv până la ascensiunea acestuia la bărbat experimentat în vicleşugurile romantismului contemporan.

Aflată în antiteza, Andreea îl completează pe Andrei prin firea ei opusă, astfel oferindu-i acestuia o perspectivă amplă asupra perfidiei care deseori invadează cadrul romantic.

Personajul principal reuşeşte să cunoască nonvalorile care împiedică dezvoltarea unei relaţii durabile şi sensibile cu sexul opus. Cu noile sale achiziţii, aspira la o relaţie apropiată de ideal.

proza Read more

miercuri, 24 iunie 2015

Vioreld 01:07 0

Se lansează Primul Târg Online de Carte cu toate cărțile la reducere permanent: Librex.ro

Se lansează Primul Târg Online de Carte cu toate cărțile la reducere permanent: Librex.ro

Se lansează primul Târg online care are toate cărțile la reducere permanent!

Târgul Librex.ro încearcă să atragă cititorii folosind reduceri de până la -50% la titluri clasice, dar și la noutăți literare. Lansarea vine însoțită de promoții aniversare disponibile pe site.

Peste 20.000 de titluri la prețuri reduse permanent

Prezentă pe piața librăriilor online un an, Librex se repoziționează și face tranziția către statutul de Târg online de Carte, dedicat pasionaților de lectură. În cadrul târgului vor fi disponibile peste 20.000 de titluri cu reduceri aplicate permanent.

Cât cheltuie românii în medie pe cărți?

Din nefericire, statisticile arată că România se clasează pe ultimul loc în Europa în ceea privește bugetul pentru cumpărarea de carte: românii cheltuie în medie 5 euro/per an pe cărți.

Librex.ro își propune să încurajeze mai mulți români către lectură prin politica de a menține fiecare titlu din târgul online la preț redus.

“Am transformat o librărie clasică într-un Târg online de Carte pentru a ne adapta la noile cerințe ale cititorilor. În industria lecturii, consumatorii își doresc prețuri cât mai mici. Diversitatea și noutatea volumelor și numărul mare de titluri disponibile este un factor important pentru consumatori atunci cand aleg să cumpere cărți online.”

spune Ionuț N. Radu, Fondator Librex.ro.

Ce cărți citesc Românii?

Studiul realizat de Librex.ro arată că pe primul loc în topul preferințelor cititorilor români se regăsește genul de literatură romance: cărțile de dragoste și poveștile romantice aduc cele mai multe vânzări online.

Cărțile de dragoste scrise de autori internaționali precum “Adulter” - Paulo Coelho, lansat în toamna anului 2014, "Cincizeci de umbre ale lui Grey" - E. L. James și volumele de Sandra Brown sunt best sellers în anul 2015. Sandra Brown care este de altfel cea mai căutată autoare străină, care rămâne încă relevantă pentru preferințele cititorilor români.

Nu doar autorii străini sunt preferați de români:

Volumele “Fluturi I și II” de Irina Binder este cea mai căutată carte la nivel național, urmată de “Exerciții de echilibru” semnată Tudor Chirilă.

Volumul III din seria “Fluturi” este deja cea mai anticipată apariție literară a anului 2015și va fi disponibilă în curând pe Librex.ro împreună cu o reducere pentru cei care îl pre-comandă.

Concentrate pe umor și comedie, cărțile "Suge-o, Ramona! O poveste semi-amuzantă" de Andrei Ciobanu și "Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut" de bine cunoscuta bloggerita, Simona Tache, și Mihai Radu se remarcă printr-un număr impresionant de vânzări.

Ionuț N. Radu, Manager Librex.ro descrie o tendință nouă și surprinzătoare:

“Anul 2015 a fost unul în care am observat un trend în creștere, cel de a citi carți în limba engleză, remarcat în special în rândul persoanelor de până în 35 de ani pasionate de lectură.”

Cărțile din faimoasa serie fantasy “Urzeala Tronurilor/Game of Thrones” de George R.R. Martin sunt căutate de un număr foarte mare de cititori, atât edițiile traduse, cât și cele originale scrise în limba engleză, trend încurajat de popularul program TV cu același nume.

Literatura de specialitate dedicată auto dezvoltării se bucura de un mare succes în rândul românilor care caută inspirație și motivație. Printre titlurile semnificative pe care publicul român le caută putem enumera seria de carți semnată OSHO, sau învațăturile despre viață și fericire de Dalai Lama.

Cărți dedicate copiilor precum “Cartea Bebelușului” și “Albumul bebelușului” sunt foarte îndrăgite de părinți și cresc în continuare vânzările online.

Editura Litera, pe primul loc în topul căutărilor

Cele mai căutate 10 edituri sunt, în ordinea interesului manifestat de cititori: Editura Litera, Editura Trei, Editura Art, Editura Diana, Editura Paralela 45. Acestea sunt urmate în interes de către Editura Rao, Editura Hamangiu , Editura Humanitas, Editura Polirom și Editura All.

Librex.ro dorește să pună la dispoziția cititorilor cele mai noi titluri literare de la orice editură și să încurajeze lectura la nivel național. Indiferent dacă este o apariție nouă sau o carte consacrată, orice produs va fi disponibil la reducere în cadrul târgului online Librex.

Pentru mai multe detalii legate de târg și de titlurile sau comenzile online, puteți vizita: Librex.ro sau trimite un mesaj pe pagina oficială de Facebook.

librex Read more

Vioreld 00:57 0

Librex.ro - libraria ta online!

Librex.ro - libraria ta online! Zilnic noutati si super oferte!http://www.librex.ro/

Librex.ro este cea mai noua si cea mai rapida librarie online. Acum puteti comanda rapid cu doar 3 click-uri. Librarie online bine structurata, cu servicii premium, transport in 24 de ore si asistenta la cumparare.

Librarie online bine structurata, cu servicii premium, transport in 24 de ore si asistenta la cumparare. Zilnic noutati si promotii! Librex.ro - In sfarsit o librarie cu super oferte!

https://www.facebook.com/Librex/

librex Read more

Vioreld 00:36 0

COMUNICAT DE PRESĂ: Copiii români, un mare potențial pentru Europa

Părinții investesc masiv în învățarea

limbii engleze

În ultimii zece ani, marile centre internaționale de limbă engleză devin o prezență constantă în România, deoarece generațiile tinere din țara noastră demonstrează tot mai mult un potențial foarte mare de a revoluționa multe domenii de activitate din Uniunea Europeană, printre care se numără și Tehnologiile Informației (IT). Una dintre barierele, pe care europenii doresc să le dizolve, este cea lingvistică, iar specialiștii consideră că limba engleză reprezintă baza lingvistică ce îi va ajuta pe tinerii noștri să se integreze mai ușor pe piața muncii din țările europene.

Specialistul în educație, Ștefania Filip este unul dintre antreprenorii autohtoni care a identificat această nișă și a început să implementeze, cu succes, în România, un sistem de tip franciză la nivel regional și național de învățare a limbii engleze, după o metodă revoluționară, dezvoltată de profesorul și lingvistul britanic Helen Doron. Metoda educațională, implementată deja de 5 ani în România de către Ștefania Filip, a ajutat peste 2 milioane de copii din întreaga lume să vorbească limba engleză și deja a dat roade și în rândul copiilor români.

Specialist: “Valoarea sistemului lingvistic comun este esențială în mediul profesional al viitorului apropiat”

Totodată specialistul în educație este de părere că Uniunea Europeană a generațiilor viitoare nu se poate dezvolta sănătos în absența unui sistem lingvistic comun, iar valoarea acestuia este esențială în mediul profesional al viitorului apropiat. “Tinerii care deprind abilități de nivel mediu și avansat în învățarea unei limbi străine de circulație internațională își cresc considerabil șansele de a reuși și de a se adapta pe viitor. Motivația mea este de a aduce educația de calitate aproape de copiii și de tinerii români. Consider că există un potențial foarte mare pe care îl putem dezvolta în beneficiul copiilor români. Au nevoie de calitate în educație, și de a le oferi cele mai bune condiții pentru învățare”, declară Ștefania Filip.

Expertul în educație menționează, de asemenea, că limba engleză este o disciplină fundamentală pentru programa educațională a unui copil și asta deoarece România trebuie să țină pasul cu trendul mondial, în care importanța limbii engleze în plan internațional devine tot mai vizibilă și mai pronunțată. “Atunci când un copil își poate formula un discurs coerent și natural în limba engleză, sprijinit de motivare constantă, putem observa o tranziție facilă către un tânăr adult ce se poate adapta rapid în medii profesionale variate”, conchide Ștefania Filip, coordonatorul Centrului Internațional Helen Doron English în Romania.

Helen Doron English este o instituție internațională cu un succes de 30 de ani în predarea limbii engleze pentru copii de la 0 la 18 ani. Peste 2 milioane de copii din intreaga lume vorbesc astăzi engleza datorită metodei de învățare a limbii engleze la nivel bilingv Helen Doron English.

Persoană de contact

Ștefania Filip

Coordonator Helen Doron English

Telefon: 0722.204.395;

E-mail:

se_romania@helendoron.com

Transmite,

Dr. Tănase Tasenţe

Director General

Plus Communication

0725.465.508

pluscommunication Read more

luni, 22 iunie 2015

Vioreld 04:12 0

Interviu cu scriitorul Liviu Andrei:"Cine a citit vreo carte recentă de-a mea nu mai are nevoie de explicație"

O să încep acest interviu prin a specifica că nu am apucat să-i citesc toate cărţile scriitorului Liviu Andrei. Deţin în biblioteca personală cartea „Gayzer” din care am apucat să citesc câteva zeci de pagini şi despre care pot spune că mi-a lăsat o impresie foarte bună şi cea mai recentă carte publicată, „Procto”. Aceste opere ale autorului reuşesc să facă diferenţa între om şi umanitate şi între fond şi font. Le-am considerat ca fiind o gură de aer proaspăt în mizeria care circulă în literatura românească, spun asta, sătul de gunoiul mirosit în capitala europeană şi cerşind după o porţie de literatură bună care să-mi trezească neuronii la viaţă.

Să ieşim din confortul personal fiindcă trebuie să-l băgăm la audieri pe scriitorul Liviu Andrei şi să-l supunem unui set cu întrebări fiind obligat să ne răspundă.

1. Cititorii revistei Orizonturi Literare doresc să te cunoască mai bine. Prezintă-te şi descrie ce înseamnă, pentru tine, "literatură de cuţit"?

Literatura de cuțit este cel sublim tip de literatură ultramodernă. Este maximum. Să iei o coajă de roșie dintr-un căcat comunist și să-i dai valoare divină, mi se pare ceva mai greu decât zidirea universului. Literatura de cuțit este stilul pe care eu l-am inventat. Cu droguri, cu jale, cu compromisuri sexuale, cu himene crăpate pe jumătate, cu de toate. Este singurul stil românesc pur, autentic, cu invenții de cuvinte nu cu împrumuturi searbăde, o sărbătoare cumplită de afixe, ceea ce nici natura însăși nu știe ce e. Nimeni n-a anticipat literatura de cuțit. Estă fascinantă. Cine a citit vreo carte recentă de-a mea nu mai are nevoie de explicație. E prins în lațul ei. Literatura de cuțit nu era destinată României. Poate o meritau sârbii, grecii, rușii, dar eu am fost blestemat să o făuresc aici. Miros a căcat, dar asta e. Se spală peste secole. Nici un medicament artistic nu a plăcut la văz, gust și miros. Eu doar miros a căcat. Căcănarii literaturii române sunt alții. Îi știi și tu. Important e să te ferești de ei.

2. Cum vezi viitorul literaturii în România? Cine vinde mai bine: cel care investeşte în imagine sau cel care investeşte în conţinutul cărţii?

Viitorul literaturii române este sumbru. Va pieri. Scurt. Viitorul literaturii în România este fructuos. Bogzorii, jidanii și toți alogenii vând bine. Toți impurii, suciții și mierlari au progres aici. Aici e delta scursurilor. Ce e prost în afară, aici e cremă, este king. Saturnalie bozgo-jidănească. Imaginea nu există. Scriitorii nu au imagine. Scriitorii sunt bășinile serviiciilor de informații. Nu ești scriitor decât dacă vrea Secu. Cine nu înțelege asta, scrie degeaba. Nu contează cum scrii, ci pe cine vomiți literar.

Eu am găsit o nișă liberă, care era ocupată de un căcat uscat. L-am udat cu apă și tot întărit a rămas. Am încercat cu țuică și s-a înmuiat. Ca să fii scriitor trebuie să investești în durerea populației colocuitoare.

Dacă vrei să ai succes aici, ca român, trebuie să te concentrezi pe scandalul paralel, să scrii ce poți, și să lași de o parte cărțile. Eu arunc o carte pe piață și, în paralel, îmi aleg țintele de muls: bozgorii, securiștii, bătrânetul, politica naționalistă. Îi înjur până retaliază. Abia atunci introduc cărțile. Mulți au învățat să mă ignore, dar îi înjur atât de bine încât nu se pot abține și îmi fac reclamă. Gratis. Dacă nu scriai despre mine, te înjuram și pe tine. E normal. Sunt abil în marketingul literar. Îi provoc să mă înjure în scris, acolo unde eu sunt cavaler și fut orice și pe oricine. La bășcălie, balamuc și ursărie pică orice adversar. Să nu uităm că m-am născut și am crescut în Caracal. E Sparta României. De aici vine puterea mea. Sunt o superpulă în materie de caterincă literară. Un singur defect dacă ai, ți-l exploatez și ai belit belengherul. Albie de porci te fac. Troacă. Nu ai cum să nu te cobori, chiar dacă ești academician sinistru. Odată coborât în patria argoului meu, te termin. Amintește-ți că nici Radu Banciu nu a scăpat de mine. Nici Liiceanu. Ei mi-au rupt așa pulii, eu le-am rupt șirea spinării. Cărțile mele se citesc în pușcării. Au ajuns franjuri de cât au fost citite. Trei penitenciare mi-au trimis cerere de cărți. Pușcăriașii învață argoul golănesc de la mine, Liviu Andrei. Am pușcăriași care îmi scriu frecvent. Sunt gurul zdupurilor. Eu am inventat golănia elevată. Eu sunt definiția ultramodernului din dicționar. Moaca mea hâtră și grasă, de grupină suino-energetică, stă acolo și te scuipă între ochi. Mulțumit?!

3. Marele scriitor Liviu Andrei a avut sau are modele, care l-au influenţat, în literatura românească?

Eee... Marele Liviu Andrei, da! Sunt mare ! Bat bine peste suta de kile de borhot literar. Nu am model, căci ceea ce scriu eu nu seamănă cu nimic. Pe măsură ce scriu, eu aduc cuvinte noi și nici limba română din cărțile mele nu mai seamănă cu româna comună, cea sărăcită. Orice scriitor român care mi-a plăcut, m-a dezamăgit. Am aflat fie că a fost securiștean, fie că a fost jidan. A trebuit să-mi creez singur modele. I-am băgat un pix Atlas în carici unui cățel maidanez, a mânjit ceva pe un bloc notes și el a devenit modelul meu. Ce a scris el, nu mai poate scrie nimeni. Câineasca. Canis pulis. Latina vulgară. Latium.

Eu nu citesc nimic de pe tarabe. Cumpăr manuscrise de la bețivi și tineret drogat și vamaiot care nu publică, și le citesc. Sunt o bancă literară pentru cei care au nevoie de două-trei sute de mii. Am multe manuscrise pline de pișat uscat și de floci. Stivă. Mă mândresc cu ele. Unele au o valoare literară foarte ridicată. Mă gândesc să le public eu. Cei care le-au scris, oricum, vor muri de băutură sau de supradoză. Dă-i în morți lor. Sunt un culegător de sloboz literar.

4. Cărţile tale au un public ţintă, un public format din oameni deschişi la minte şi foarte receptivi. Aş putea spune că s-a format un cerc de cititori, atât în România cât şi în Diaspora, care este în continuă creştere. Are succes literatura ultramodernă?

Nu cred că are succes, dar eu pot să confirm pe chielea și pe burdihanul meu că trăiesc exclusiv din scris. Diaspora care îmi cumpără cărțile nu este diaspora sclavagistă, zilieră, sezonieră, ci români stabiliți departe de Iliescu, români cu un anumit statut atunci când vine vorba de mediu pulifer extern.

Eu public, exclusiv, ediții de lux. Cărțile nu sunt foarte ieftine. Mulți din țară nu și le pot permite, deși, poate, ar doar. Și eu nu fac pomeni. Nu ai bani, nu pupi carte. Scurt. Nici mama n-are carte. Să cace lozu’! O carte primită gratis va avea o soartă cumplită. Va fi vai de paginile ei. Probabil că nici nu va fi citită. Dacă te oprește unul și îți dă o pâine gratis, nu o iei, ești reticent. Nu am un cerc de cititori, ci un pătrat. Cititorii mei devin membri ai familiei… Pe unii îi și fut și mă bucur de strâmtețea lor. Relația scriitor-cititor trebuie întreținută cu vene încâlcite.

Oricum, odată ce ai citit Liviu Andrei, și el te-a citit pe tine. Ești blestemat imediat ce ai deschis cărțile, devii alt om, vezi diavoli pe sărite, vezi muște crețe, vezi muștarul din râuri, vezi ceea ce cacă oamenii verzi.

5. Am observat postări pe profilul tău de facebook care fac referire la USR (Uniunea Scriitorilor din România). Excluderea ta din USR şi experienţa cu membrii/conducerea acestei organizaţii ţi-au lăsat un gust amar? Povesteşte-ne puţin!

Nici nu știu dacă mai sunt membru. Eram un căcat de stagiar, că așa era procedura pentru a te înfige între distinșii coiari. Eram un membru între pule de carton. Am fost propus pentru excluderea din Uniunea Scriitorilor din România pentru că am postat coișpe rânduri pe Facebook. Deci, nu literatură, Facebook! Vai de mine și de mine, ce miros de pită și slană vineeee! Umblă vorba prin satul poetic că cică aș fi fost exclus. Au dat cu pixu’ mustăcioșii și credincioșii. Neinteresant, tovarăși! Nu au dorit să o facă elegant, căci eram stagiar și îmi puteau respinge dosarul de titularizare, pe N motive (literare). Găseau ei ceva pe sub tricourile de partid șerpesc. Patrioții s-au sesizat imediat. E INADMISIBIL, TOVARĂȘI! ACEST OM... ACEST... NE-A FĂCUT DE RÂS... Nu, dragi colegi (prefer să le răspund ca la talk-show, la persoana jivină întâi).V-am făcut de linx! Știți dragi tovarăși cât mai am până la pensie? Fix treij’cinci de ani, dac-o mai apuc. Bănuiam că se va ajunge la excludere pentru că la Craiova (acolo eram membru soios și coios) se plimbă sorcova tristă. Nu am primit niciun mail, telefon care să mă avertizeze că vor să-mi ia caii... Nimic. În scris sunt tandri, în acțiuni sunt bagabonți cu coaie etanj. A trebuit să aflu din tabloide cu jumări. Fix cu lună de silă înainte de așa zisa debarcare în debarcader, am încercat să mă mut la filiala Sibiu (culmea! Transilvania…) ca să scap din ciorba de potroace oltenească, dar efectiv nu am avut bani ca să mă întâlnesc cu Rita Chirian și să depun o amărâtă de cerere. Nu am apucat să vin, căci stabilisem cu Rita să ajung imediat după Bookfestul din 2014 și am fost executat în stil de paharnic de scriptură. Rog insistent să mi se înapoieze cotizația plătită și promit că voi cumpăra un scaun verde de plastic pentru a mă odihni cu coaiele la soare. Nu am fost premiat vreodată de USR și nici n-am fost luat în calcul pentru premii pe motiv că nu plătisem cotizația (am fost primit la sfârșitul decembrie 2012, am chitanța doveditoare pe 2013 și urma ca pe 2014 să o plătesc pentru filiala Sibiu), mi-a fost plătită o singură păginuță de proză (și aia cenzurată în Ramuri și terfelită săraca, de părea scrisă de un tătar cu sinuzită acută) și nici măcar nu am primit carnet (zică-se că ar fi roșu) de membru. Am fost un căcat cu ochi din cauza adevărului care-mi iese prin paginile cărților și prin gură (facebook, blog, etc.). Eu am vrut în USR, deși mi s-a reproșat de către cei care au propus excluderea mea mereu că înjurați instituția, domnu’ Andrei. Când? Unde? La băutură? Câți ați băut cu mine fiindcă eu nu beau, tovarăși? Cred că ați greșit Liviul. Liviu ăsta nu bea. El doar fute și scrie. A creat un stil literar. Câți dintre voi, revoltaților, ați citit vreo cartea de-a mea?!... Nu facebook, nu blog, nu însemnări pe prepuț... CARTE... Nu ați făcut decât să mă victimizați și să mă scoateți dintr-un semi-anonimat specific vârstei și a faptului că nu o ard cu voi și că nu vă hiperbolizez. Cred cu tăria boașelor că dacă Iisus Chizdos ar veni mâine să se înscrie în Uniunea... Artiștilor Plastici, nu ar fi primit. Ar fi considerat nebun. De unde până unde trebuie ca scriitorul să mulțumească partidul, țara, mass-media?! De ce v-ați mai plâns de Marin Sorescu și l-ați dat afară? Ca acum să dați și voi afară pe alții? Aveți un fetiș gen Adrian Suciu cu asta?

Că mă tot întrebai de experiența cu membrii…. Paul Arețu, unul dintre penibilii poezioși care a propus excluderea mea (și care se laudă la el pe miriște că m-a BĂGAT în USR) îmi spunea acum trei ani de silă că blogul nu contează domnu’ Andrei și că un blog interesant este cel al lui L.I. Stoiciu. Cărțile, domnu’ Andrei! Cărțile! Oare? Acum contează, nu?! Păi nu merită să-l bag eu în pizda mă-sii de bisericos slinos și lingău futifle?! L-am și băgat. Vă folosiți și de puricii de pe nutrie, bă!... Acum contează și facebook-ul? Păi hai să punem și like-urile în dosarul de primire în USR, atunci și să nu mai conteze cronicile criticilor adorați de Uniune și nici cele publicate în revistele lor. Să pun orice chestie de pe pagina noastră de facebook! Domnilor! Dacă nici ăsta nu e comunism, atunci ce e? Fracturizm? Pizdizm? Ism, izm, ism? Fascizm? E cenzură, tată! Și e de cea mai joasă speță. Sigur că stați ca jderii cu geana pe blogul meu că doar doar va replica nebunu’ și se va lua de noi, și atunci chiar că a călcat în că.. statut. Am fost exclus de oameni care dorm cu scriptura la cap, de habotnici, de psalmijdi premiați. Știam că va băuni rahatul. Oare ce spune dumnezeul vostru de căcat despre asta, dragi poeți comuniști? Oare așa e creștinește, că scriitoricește observ că e? Ce vă faceți dacă mâine vă îndeamnă partidul nesătul să excludeți 99% dintre membri? E un scenariu posibil. O veți face. E normal, tovarăși! Accepați odată că generația mea (pe care o găsim și în această revistă) scrie cu pula, nu ca pula. Cunosc atât de bine sistemul literar și știu cum se pregătesc scriitori care trebuie să scrie despre NIMIC. A sosit clipa! Tic-tic... Șiretlic...

Eu nu înțeleg cu ce am stricat imaginea USR de vreme ce scriitorul Ioan Groșan urma să fie numit într-o funcție și era incompatibil fiindcă fusese colaborator al Securității. Mai e și cazul Ioan Es. Pop și alte câteva. Bate la ochi, băieți! Chiar bate... Deci avem scriitori care au colaborat cu Securitatea care sunt premiați de Academia Română și USR, dar eu sunt înfierat pentru o postare pe facebook cu care NU-MI E RUȘINE și de care NU MĂ DEZIC. Oare cu ce oca se cântărește, tovarăși? Cu paharul din bodega de sub Muzeul Literaturii de care nici nu v-ați sinchisit să vă alarmați că se duce pulit de suflet? Oare nu se acționează la comandă în cazul meu? Uniunea Scriitorilor ar fi trebui să mă apare nu să propună excluderea pe baza unor afirmații iresponsabile. Afirmații iresponsabile, cică... A fi colaborator al Securității unde se încadrează? Sau dacă nu te numești Ioan nu se pune, nu? Contează opera!

Repet! Sunt dezamăgit de confirmarea că trăim într-un regim totalitar, cu tente comunizde destul de zdravene. Literatura e singura artă în care perversul de rând se poate considera normal, atâta timp cât nu publică, nu? Stați liniștiți! Veți dispărea fizic și literar, căci va veni timpul meu și al altor grăitori de adevăr ca să vă tocăm și nu mică să vă fie mirarea de acolo, din astral, dacă nenorocitul de Liviu Andrei nu va ajunge președintele USR. Ați creat un precedent periculos. Disidenții de azi au duplexuri. Să nu uitați asta!

Concluzia e cu miere de albire… Fără literatură de cuțit, literatura română ar fi un căcat de zimbru... Toată literatura vestică o are iar ei brânzesc la Ceaușescu...

6. Să ne concentrăm puţin pe pasiunea de a scrie şi operele tale. Când ai simţit "chemarea" şi care a fost prima carte scrisă?

Chemarea nu am simțit-o niciodată. Eu nu am opere. Am laborator de leacuri balcanice și buline ultramoderne. Pentru mine literatura e un căcat. Câți dintre noi nu am vrea să nu ne căcăm. Toți, cred. Căcatul e urât și miroase, dar este ceva zilnic, vital. Trebuie să ne căcam căci, altfel, murim. Așa și cu mine. Trebuie să scriu, căci, altfel, o mierlesc. Dacă nu dau căcatul afară, sunt pa. Căcatul meu literar e ceva bio, ceva sănătos, pe care se poate construi o catedrală literară. Fără E-uri, fără împrumuturi din alte limbi, fără infecți, fără patogen extern.

Prima carte s-a numit DOAR FRAGMENTE DE VIAȚĂ ȘI DANS și este o carte de căcat. Nu e literatură de cuțit, este literatură de căcat. Mă piș pe ea și o blestem să se piardă în negura timpului.

7. Cu excepţia capacităţii tale intelectuale şi latura artistică scriitoricească, cine sau ce altceva au contribuit la scrierea romanelor "Gayzer" şi "Procto"?

La scriere, a contribuit doar Asmodeus, cel mai pizdos demon din câți există în basmele întortochiate. Și mâncarea bună, bineînțeles. Și, poate, drogurile ușoare. La Gayzer am colaborat cu graficianul Alice Barbu (din Timișoara) pentru copertă, iar la Procto, cu Sandra Coroian, o tânără artistă excepțională, pe care am tot stresat-o cu năzuințele mele și pe care vreau să o corup să mai colaborăm. Ambele ar merita mulți bani pentru munca lor, căci sunt coperți excepționale și vând bine cărțile, dar eu nu i-am deținut. Am plătit amenzi și am mâncat pizza cu blat subțire, d-ai pe mălai. Tone.

8. Numele ultimei apariţii mi-a atras atenţia. De ce "Procto?". M-am documentat puţin iar "Procto" înseamnă "Anus". Greşesc?

Da. Se știe că m-a pasionat subiectul gay. Eu nu sunt poponar, dar am văzut în poponarii activi, cei care fut niște zmei, zei. Umanitatea nu cunoaște alți zei decât homosexualii. Dumnezeu, Allah, Horus și alți parameci financiari, nu sunt atestați istoric, ci doar isteric. De fapt, poponarii ar trebui să fie cei preaslăviți ca zei. Sunt cap de listă în orice artă și virtute unde se poate bea, mânca și, bineînles, fute. Oare de ce îi atacă bisericile așa de mult?! De frică, normal... În proctocultură se află adevărul vieții. În curissim. Gândiți-vă că Adam și Eva nu au avut copilărie... Greșesc?! Judecați asta.

PROCTO a început pe patul unei clinici private din Craiova în care eu mă tratam de hemoroizi... A costat mult, iar durerea tratamentului de trei luni (adică îți prinde homoroizii, pe viu, și se mestecă cu obiect metalic în tine, în găoz) este cumplită. Te simț violat de oțel Ești alt om. Mi-am fracturat mâna în trei locuri în școala generală și nu m-a durut așa de tare. E ca și cum te-ar durea o sută de măsele. E o durere constantă și stai cu genunchii în bărbie și muști de ei până la os. O asistentă îți potrivește coaiele, te caci de durere... Te caci o spumă de lubrifiere, secretată de corp, pentru alunecușul fierului ăluia, dacă nu ai ce căca... E cumplit. Tortură. Gheorghe Doja, taicule...

La final, cu lacrimile șiroaie, i-am spus medicului că voi scrie o carte despre asta, căci nu se poate ca așa durere într-o operațiune de un minut să-mi pară de trei zile. A spus că mă va da în judecată și că va fi vai de curul meu. Nu m-a dat! Încă...

9. Suntem aproape de finalul acestui interviu, de aceea am să te rog să ne spui ce trebuie să facem pentru a intra în posesia cărţilor tale.

Cărțile se pot comanda ușor, numai cine nu vrea nu mă găsește. Eu decid dacă omul merită cărțile mele. Banii nu sunt suficienți.

Totuși, eu nu vă recomand cărțile mele. Nu sunt pentru oricine. Eu nu le-aș cumpăra. Sunt cărțile demente, greoie, care provoacă dependență. Sunt droguri. Par scrise de un om mort care scrie despre vii. De un extraterestru cumplit și complet. Cine mă citește, ajunge la balamuc. Citiți Sadoveanu, Blaga, Rambo III, d-astea. Eu joc în altă ligă. Ca să mă înțelegi pe mine, trebuie să-ți cunoști pula și să știi bine drumul pizdei din care ai ieșit. Restul e rest. Deci fără cezariană, doar pizdariană.

10. Am decis să schimb finalul interviului fiindcă sunt dornic să-ţi aud părerea personală în legătură cu scriitorii ăştia apăruţi precum ciupercile după ploaie care încearcă să scrie ceva de calitate.

În România se scrie mult. Oricine scrie, problema e că se scriu pe ei și că se scrie în gașcă, în turmă. Scriitorii români au lână. Eu mi-am dorit dintotdeauna să am păr, floci, mohair rebel, nu lână. Dacă ai lână, scrii degeaba. Scriitorii români sunt proveniți din cititori, în marea lor majoritate, nu sunt scriitori de rasă. Cine citește mai multe de trei cărți într-un an, dorește să se exprime, să baloteze căcatul. Emite și el o idee, devine scriitor și începe să viseze bășind. D-aia e atât de împuțită literatura noastă. De la atâtea bășini. Un tânăr scriitor nu are nicio șansă de afirmare, decât dacă e împins sau tras de locomotiva Secu sau are prepuțul scăpat de fimoză.

Cu tinerele scriitoare e altceva. Felația cu ojă e la mare căutare. La fel și pofta de păsăret bine plasat. Toate aruncă cu feromoni în moși. Cariera pizdoasă a majorității scriitoarele de la noi începe din scrotul moșilor doritori de răsad de pizdă. Că mai apar și două-trei metafore pe acolo, e de înțeles. Metafore nevinovate.

11. Un mesaj pentru care citesc acest interviu.

Mesajul meu pentru cei care au ghinionul să citească acest banal și anost interviu e să ia aminte, și, dacă nu sunt pregătiți pentru libertatea oferită de cărțile mele, să nu se pișe pe ea și să nu judece. Să-și boteze Rodica cuțitul cu care își vor omorî mama, dar să nu judece... Să ia seama că intelectualul de mâine are cam doi anișori acum. Stă pe oliță și cacă. El face parte din prima generație cu adevărat liberă care va vedea filme porno cu Ieremia Movilă sau cu Majă, la cinema. Să țină seama de asta, blestemații!

interviu Read more