Fum, praf şi nori

  Pașii mei apasă nemilos solul umed și moale. Fereastra cerului e acum pătată de funinginea zorilor de nicăieri. Imensele covoare alcătuite din scheletele reci ale frunzelor sălășluiesc sub coroana dezvelită a giganților stejari ce cândva erau mesagerii soarelui pe pământ. Vraja timpului inundă sufletele păsărilor care zboară,cuprinse de teamă,către zilele cele neuitate de căldură ale apusului .Razele soarelui putrezesc în mere iar uriașa cavalcadă de frunze moarte este învinsă de tremurul aerului rece cu pelerină de praf. Fumul văzduhului dezvăluie înfricoșătoare torente ce se abat asupra micilor călători ce străbat norii grei de plumb în căutarea milei uriașei stele de foc ce a încălzit de la început întreaga galaxie demult pierdută.



    Pânza culorilor calde este așezată vigilent de către Creator peste întregul univers al naturii.Milioane de gânduri ascunse sălășluiesc sub frunzele uscate.Scame imense de zare prăfuiesc dealurile veștede și frumos modelatele trupuri ale copacilor ce cândva inundau un întreg labirint de viață.Întregi turme de tufe trădau rotația indispensabilă a anotimpurilor ca într-o pustietate idilică.Aroma ascetică a frunzelor arse îmbibă clădirile ce răsar uriașe și solitare din asfaltul cald.Radiera timpului a șters cu sălbăticie acele ceasornicului înlocuindu-le cu un aer apăsat și molipsitor.

    Timpule, pleci și te întorci din nou la mine! Cu puterea ta ucizi și readuci la viață întregul peisaj ce mă înconjoară! Este oare drept? Unde fugi? Vino înapoi!

                                                                                                                                                                                                     Autor: Crâșmar Raisa-Maria (Șimleu-Silvaniei,Sălaj)

- Revista Orizonturi Literare -