marți, 25 august 2015

Abuzul emoțional asupra copiilor, încă folosit ca un instrument “educațional” în școlile românești.

Abuzul emoțional asupra copiilor, încă folosit ca un instrument “educațional” în școlile românești.
Ce spune psihologul despre acest fenomen?

            Abuzul emoțional asupra copiilor are o pondere mai mare în mediul educațional decât în alte medii și reprezintă un comportament intenționat ce se manifestă prin orice conduită care intimidează, înjosește, pedepsește, umilește, devalorizează, supune sau controlează, este de părere psihologul Iuliana Fűlaș.
Totodată, în majoritatea școlilor românești, spune specialistul, abuzul emoțional este încă folosit ca instrument “educațional”, iar acesta poate distruge gândirea creativă, poate genera stări anxioase și poate conduce la traumatizarea emoțională a copiilor. “Am intalnit mulți copii abuzați emoțional în școli, de profesori, sau de colegii de clasă, iar majoritatea, din cauza fricii, refuză să împărtășească experiențele traumatizante cu psihologii. Prind curaj să povestească doar când le aducem la cunoștinta ca sunt sub protectia confidențialitații. De cele mai multe ori, părinții refuză să accepte astfel de probleme, le ignoră sau chiar afirmă: “dacă profesorul l-a pedepsit, sigur a făcut el ceva”, afirmă psihologul Iuliana Fűlaș.
            Întreg acest context îl poate determina pe copil să nu mai găsească o motivație reală de a mai merge la școală, să-și piardă încrederea în profesorii sau chiar respectul față de aceștia. Mai mult, repulsia pe care și-a creat-o elevul, spune specialistul, se poate răsfrânge și asupra încrederii în instituția școlară, în ansamblul ei. “Sunt puțini copii care povestesc despre umilința prin care trec la școală, despre batjocura, hărțuirea și traumele emoționale la care sunt supuși. Am întâlnit copii care s-au gândit chiar să-și ia viața pentru a scăpa de umilința colegilor și a profesorilor. Mulți profesori provoacă o clasă întreagă împotriva unui singur copil, traumatizându-l, poate, chiar pe viață. Sunt mulți dascăli care îi amenință cu sintagme de genul “te las corigent”. Îi umilesc și le distrug stima de sine cu apelative de genul “ești un prost, un handicapat”, “nu ești bun de nimic”, “mi-ar fi rușine să am un copil ca tine”. Uneori, umilirea se face în fața clasei. Să jignești un copil, să-l umilești, să-l ameninți, îl programezi la eșec permanent. Unii copii devin agresivi, alții se închid în ei, în ambele cazuri vor fi marcați pe viață de o copilărie nefericită. Copiii de astăzi sunt foarte inteligenți, dar profesorii (unii dintre ei) le vorbesc ca și cum ar fi reduși mintal. Nu trebuie să subestimăm inteligența și capacitatea lor de înțelegere. Copiii au nevoie de încurajări, au nevoie să fie stimulați pozitiv, au nevoie să se descopere pe ei”, declară psihologul Iuliana Fűlaș.

Ce învață copii din abuzurile emoționale?
            Primul lucru pe care îl experimentează un copil după ce a fost abuzat emoțional, spune psihologul, este depresia, iar de aici încolo se deschide o adevărată cutie a Pandorei. “După ce este abuzat emoțional, copilul învață că, orice ar face, nu merită efortul, se manifestă agresiv dezvolta atitudini masochiste. Învață să nu mai aibă încredere în el, să nu gândească. Învață lipsa de respect față de el și față de profesori. Când este umiliț în fața clasei caută să se apere,  învață să-l dispretuiască pe profesor, iar când ajunge la liceu devine agresiv chiar și cu profesorii. Elevii de liceu sunt produsul acțiunilor profesorilor din clasele primare, profesori care le-au modelat și întărit comportamentul negativ”, declară psihologul Iuliana Fűlaș.
           
            Care sunt efectele abuzurilor emoționale și care sunt consecințele pe termen lung?
            Dintre efectele negative care se regăsesc, psihologul enumeră: stima de sine redusă, timiditatea, neîncrederea, sentimente de vinovație, anxietatea, depresia, tendințe autoagresive. Toate aceste trăiri emoționale îi dezvoltă copilului un comportament ce duce la eșec permanent, confirmându-i de fiecare dată sentimentul de nonvaloare. Rezultatele la BAC din fiecare an și atitudinea lor confirmă toate aceste trăiri ale elevilor de astăzi, că nu merită efortul, iar acest tip de atitudine va intra în setul lor de valori”, conchide psihologul Iuliana Fűlaș.
Persoană de contact
Iuliana Fulas
Psiholog
0723.081.070
Transmite,
Dr. Tănase Tasenţe
Director General
Plus Communication


sâmbătă, 22 august 2015

Vara aceasta, peste 100 de copii s-au distrat pe valuri de engleză

Centrul Educațional Helen Doron English, recunoscut la nivel internațional pentru inedita metodă de predare-învățarea, care a ajutat 2.000.000 de tineri din întreaga lume să vorbească fluent limba engleză, a școlit peste 100 de copii români, în cadrul unui proiect educațional internațional, derulat în perioada iunie-august 2015, în București și pe litoralul românesc, la Constanța.
Cursurile de vară dedicate celor mici au fost configurate astfel încât să respecte revoluționara metodă didactică pentru învățarea limbii engleze, care a fost inventată și implementată cu succes, peste tot în lume, de celebrul profesor britanic Helen Doron. Metoda Doron se bazează pe câteva principii de bază, printre care: încurajare continuă, repetare și asociere cu acțiunile și obiectele din jurul nostru, grupuri mici și operaționale, ascultare în fundal și jocuri inovative.
În cadrul proiectului educațional, au avut loc cursuri pentru îmbunătățirea limbii engleze vorbite prin activități de divertisment, dar și cursuri intensive, destinate recuperării sau avansării în studiul englezei pentru copiii care deja învață această limbă la şcoală. Activităţile au inclus teatru, muzică, dans, creaţie şi multe alte activități educaționale și de divertisment, bineînţeles în limba engleză.
Proiectul a continuat și la Gura Teghii, județul Buzău, unde alți 23 de copii au participat la English Camp 2015 și și-au încântat părinții atunci când au început să vorbească limba lui Shakespeare cu multă ușurință. Toate activitățile s-au desfășurat exclusiv în limba engleză, iar copiii s-au familiarizat cu ecologia și alimentația sănătoasă, au participat la o vânătoare de comori, au dezlegat ghicitori și au fost învățați cum să construiască și să spună o poveste în limba engleză. De asemenea, copiii au dispus și de un club de dans și karaoke, un teren de tenis și tradiționalul foc de tabără.
“O tabără în care toți copiii și cadrele didactice vorbesc exclusiv în limba engleză modelează nu doar abilitatea copiilor de a vorbi corect aceasta limbă, ci are ca scop integrarea limbii engleze în viața de zi cu zi, în fiecare element familiar copiilor, pentru a le facilita procesul similare a limbii engleze. Ne dorim ca în fiecare an să fim cei care oferă cele mai interesante cursuri de limba engleză pentru copii și pentru adolescenți, pentru a veni în sprijinul lor. Știm ca limba engleză este esențială, și devine un punct central pe viitor, iar copiii au nevoie de orice avantaj pentru a reuși în viață și pentru a se adapta mai ușor unei societăți viitoare, bazate pe relațiie economice și sociale intercomunitare”, specialistul în educație Ștefania Filip, coordonatorul Centrului Helen Doron English.
Programul educațional continuă începând cu data de 1 septembrie, când încep cursurile anuale.
Helen Doron English este o instituție internațională cu un succes de 30 de ani în predarea limbii engleze pentru copii de la 0 la 18 ani. Peste 2 milioane de copii din intreaga lume  vorbesc astăzi engleza datorită Helen Doron English.


Persoană de contact
Ștefania Filip
Coordonator Helen Doron English
Telefon: 0722.204.395;

Transmite,
Dr. Tănase Tasenţe
Director General
Plus Communication

Apariţie editorială: „Discipolii zeilor de altădată”, roman SF de Ionuţ Caragea

Apariţie editorială: „Discipolii zeilor de altădată”,
roman SF de Ionuţ Caragea, eLiteratura, Bucureşti, 2015




Editura eLiteratura din Bucureşti a publicat în august 2015 romanul de ficţiune "Discipolii zeilor de altădată", semnat de Ionuţ Caragea. Romanul de 198 pagini este o ediţie revizuită a seriei „Uezen” (Uezen şi alte povestiri, Conştiinţa lui Uezen şi Echilibrul lumilor, ed. Fides, 2010-2011), având în plus şi o continuare de două capitole. Prefaţa este semnată de criticul literar Maria-Ana Tupan, iar ilustraţia copertei a fost realizată de graficianul Miklós János Dénes. Romanul se poate comanda de la editura eLiteratura (e-mail: office@epublishers.infosau tel: 0722 156 408). În scurt timp va fi disponibil şi în librării.

Scurtă prezentare a autorului:

Ionuţ Caragea s-a născut pe 12 aprilie 1975 la Constanţa. Este poet, prozator, critic, editor, autor de aforisme şi promotor cultural. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România,  membru al Academiei Româno-Americane de Arte şi Ştiinţe, membru al Elis – Reţeaua românilor remarcabili din lume etc. În perioada 2003-2011 a trăit în Montréal, Canada, devenind cetăţean canadian în anul 2008. A fondat pe 16 iulie 2008, împreună cu poetul Adrian Erbiceanu, Asociaţia Scriitorilor de Limbă Română din Québec şi Editura ASLRQ. În februarie 2012 s-a întors în România şi s-a stabilit la Oradea. A publicat peste 30 de cărţi, fiind  considerat de critica literară unul dintre liderii generaţiei poetice douămiiste şi unul dintre cei mai atipici scriitori de care dispune în prezent România. Biografia detaliată poate fi citită pe situl oficial al autorului: www.ionutcaragea.ro

Prezentarea romanului de pe coperta a IV-a:

Democles, stăpânul Celestiei, a creat primele fiinţe umanoide pe planeta Eden, oferindu-le darul nemuririi. Edenienii urmau ascensiunea pe calea luminii şi răspândeau viaţa în univers. Dar, odată cu transformarea soarelui Uta’H în stea roşie, edenienii încep să se îmbolnăvească şi să moară. Pentru a preveni totala dispariţie, construiesc Arka şi trec prin Megara, cea mai apropiată gaură de vierme. Însă foarte puţini ajung la noua destinaţie.
Anuk, unul dintre supravieţuitori, se supune ordinelor lui Z’Davaar, stăpânul întunericului, şi începe distrugerea celorlalţi edenieni, încercând s-o readucă la viaţă pe Asiria, iubita sa care murise pe timpul călătoriei. Numai pământeanul Lerman Kruger, exilat pe Nede, o planetă deşertică, are puterea să se împotrivească armatei lui Anuk, având sprijinul edenienilor Mud şi Uezen…
Pe timpul unei bătălii spaţiale din apropierea planetei Nede, apare fisura dintre universul material şi lumea de apoi, provocată de arma fără precedent a pământenilor: bomba cu suflete. Astfel, universul este invadat de creaturile întunericului - umbrele şi demonii din Obscuris şi Purgatoriu - acestea fiind urmărite de îngerii conduşi de Ethiel, mâna dreaptă a lui Democles…
„Discipolii zeilor de altădată” este un roman science-fiction despre trecutul, prezentul şi viitorul unui univers recreat în întregime de un autor cu imaginaţie debordantă, în care realul, virtualul şi mitologia se împletesc armonios, pe fondul unei fascinante analize psiho-filozofice. Este una din puţinele cărţi serioase ale genului din România, carte care a confirmat şi peste ocean, fiind tradusă şi publicată la o editură americană de prestigiu.

Fragment din prefaţa romanului

« Romanul aparţine Noului Val de SF, în accepţiunea lansată de Judith Merril în anii ’60, de “ficţiune speculativă”: povestiri menite să exploreze şi să descopere, prin proiecţie, extrapolare, analogie, experiment ipotetic pe hârtie, ceva despre natura omului, universului, realităţii. Autorul lui Uezen compensează caracterul futurist al peisajului, recuzitei, tehnologiei genetice şi al zborurilor intergalactice prin familiaritatea analogiilor  (de obicei, răsturnate, negative) cu o tradiţie esoterică de diverse provenienţe: biblică, hermetică, gnostică… (…) Am putea compara dilema din miezul acestei intrigi cu reevaluarea condiţiei umane în lumina teoriilor eredităţii de la sfârşitul secolului al nouăsprezecelea. Zola sau Thomas Hardy, care doreau să scrie “roman ştiinţific”, se confruntau cu dificultatea de a crea personaje înzestrate cu liberul arbitru ce defineşte condiţia umană şi, în acelaşi timp, determinate în mod absolut de factori genetici. Aşa cum Tess refuză să ştie ceva despre strămoşi, pentru a nu descoperi că repetă viaţa altcuiva, citim şi în Uezen o declaraţie de independenţă a unei… clone faţă de originalul său, clamându-şi dreptul la destin diferit, propriu. (…) Folosind scenariul biblic drept cadru de referinţă al unei bune părţi din umanitate, Ionuţ Caragea a refuzat să dea Ştiinţei, mai ales celei aliate cu Puterea, tributul pretins, precum scriitorii naturalişti ai secolului trecut… » (Prof. Univ. Dr. Maria-Ana TUPAN)

Extrase din referinţele critice

« Prozele lui Ionuţ Caragea, hotărât lucru, au un aer  special, despodobesc sau (re)animă, demitizează sau experimentează propensiuni, structurează un imaginar ori se uimesc hamletian în interiorul angoasei… Una din puţinele cărţi serioase ale genului, carte evaluând etapa altui triumf dintr-un traseu original în literatura noastră contemporană, cu un proprietar titular inconfundabil: Ionuţ Caragea. » (Prof. Dr. Ionel BOTA)

« Măiestria lui Ionuţ Caragea constă tocmai în mascarea transfigurării, cu valenţe şi efecte cosmice. În primul rând, asistăm (şi nu aceasta este partea cea mai izbutită, din punct de vedere estetic, a romanului! – ...deşi, în ce priveşte stilul, avem de-a face cu o unitate perfect armonioasă!) la un veritabil curs, în care autorul îşi expune propria viziune, asupra metafizicii universului de el însuşi imaginat. » (Prof. Dr. Adrian BOTEZ)

« În UEZEN şi alte povestirii Ionuţ Caragea construieşte o lume în care ai impresia că, de fapt, sunt aceleaşi personaje, creionate aidoma unor cristale, cu mai multe faţete, pe care le pune în varii ipostaze, dându-le diverse nume, funcţie de povestirea în care sunt „parte”. Astfel, totodată, autorul îşi conturează şi un mod de a construi propriul drum către Adevăr, către ce înseamnă a trăi, printr-o aparent continuă stare de interogaţie, de căutare/ descoperire/ inventare a răspunsurilor. Totul „învăluit” în haina limbajului caracteristic genului SF. » (Marius CHELARU)

« Şi ca scriitură, într-adevăr, Ionuţ Caragea a ţinut să se diferenţieze atât de vechii textualişti, cât şi de „naturalismul” fiziologic al colegilor de generaţie. Stilul său este remarcabil prin economia mijloacelor de expresie, reuşind să fie expresiv prin sprinteneala cuvântului, prin dramatism dialogic, punând, în acelaşi timp, la lucru un idiom science-fiction care nu abuzează de ermetism scientist. (…) Partea originală a imaginarului lui Ionuţ Caragea este viziunea unui univers postapocaliptic, transmundan, transportat integral în virtualitate, ca supremă inconsistenţă ontologică. O utopie negativă care nu pierde totuşi un ultim contact cu matricea…» (Prof. Dr. Theodor CODREANU)

« Scriitura lui Ionuţ Caragea este una cât se poate de îngrijită, transformând lectura într-o experienţă plăcută, curgătoare. Lumea imaginată se articulează corect, căpătând o densitate aproape reală. Povestea în sine abordează fresca unei omeniri galactice, depusă concret în personaje tuşate atent. Concluzia ce se impune după lectura celor două capitole (III şi IV) este că producţiunea se postează, indiscutabil, în zona de vârf a piramidei de calitate. (…) Prin comparaţie, autorul merită ceva mai multă atenţie în fandom decât i s-a acordat până acum, căci ieşirile sale editoriale la rampă nu l-au propulsat către listele de votare ale premiilor noastre, mai vechi sau mai noi. A fost premiat doar de Helion, şi nu cred să fi fost din greşeală. » (Mircea COMAN)

« Ionuţ Caragea se simte excelent între simbolurile extrase fie din mitologia religioasă, fie din cea culturală, chiar dacă prima lui pornire este aceea de a le trăda, de a le deforma, expunându-se la rândul său „crucificării” de către spiritele ce veghează strict dogma. (…) Soluţia de rafinament încercată de autor presupune o simbioză a motivelor SF „de consum” cu speculaţia metafizică în descendenţă biblică. Aici erudiţia în materie e concurată doar de strategia lui Ionuţ Caragea – în care îl serveşte şi simţul poetic, şi detaşarea ironică – de a estompa tiparele miturilor de referinţă, încurcând personajele biblice cu cele tolkieniene, bunăoară, sau optând pentru o cosmologie cu denumiri ce amintesc de Frank Herbert...» (Prof. Dr. Mircea OPRIŢĂ, în revista Helion, 2014)

« Dacă ar fi să-i privim din acelaşi unghi al creaţiei artistice pe poetul Ionuţ Caragea pus faţă în faţă cu acelaşi tânăr autor care semnează cu Snowdon King acest roman, am putea conchide uşor că poetul există şi în această ficţiune, autorul nepărăsindu-şi aproape deloc ştiutu-i registru liric. Lumea ficţională a autorului se articulează într-o dimensiune aproape reală, cu personaje atent alese şi creionate, predispuse permanent la aventuri galactice, la căutări de comori, la împliniri de destine. (…) Ionuţ Caragea nu descrie un Univers sofisticat. Simplitatea acestuia ne îmbie să credem frumos despre o lume la fel de frumoasă ca aceea despre care spunem că o cunoaştem fiindcă vieţuim în ea. Indubitabil, romanul ne suscită interesul de la bun început, de la un capăt la altul şi ne poartă, afectiv şi mental, printr-un epic întrucâtva comod, prin multe din cotloanele reflexivului. » (Petre RĂU)