vineri, 28 februarie 2014

Dragă Domnule Timp,

       Mă gândeam să îţi scriu de mult, dar n-am timp, Timpule. Nesuferitule! Când eram mică am învăţat la şcoală, că Timpul este un bătrân, care locuieşte într-un castel, construit în formă de ceas. Ce mult mi-a plăcut aceea poveste! Apoi,  am crescut şi am văzut cât de repede zbori am început să mă supăr pe tine.
      Dintre toţi copii tăi săptămâna fuge cel mai repede! Apoi luna, apoi anul ! Unde alergi atât de obraznic şi ne furi clipele?
      Te urăsc, Timpule! Ieri eram copil şi azi sunt adult, iar copilăria e departe, în urmă...
      Te urăsc, Timpule! Atunci când sună ceasul dimineaţa,
     
Te urăsc, Timpule! Atunci când n-am timp să plec la piaţă, mă rog, supermarket.
      Te urăsc, Timpule! Atunci când grăbită mă întorc acasă pentru alte miliarde de lucruri!
      Te urăsc, Timpule! Atunci când iei şi  uiţi să dai!
      Te urăsc Timpule! Ştiai asta! Dar voi iubi CLIPA! Ea e momentul timpului ce zboară!
      Te urăsc, Săptămană!
      Te urăsc, Lună!
      Te urăsc, Anule!
      Te urăsc, Timpule!
      Săptămână dragă ! Tu care fiică a timpului ești ?! Te urăsc când începi cu minunata zi de LUNI. Din cele 7 zile, doar două sunt mai puţin infernale!
       Sâmbăta şi Duminica, pe ele le iubeşte toată lumea.
       D-ra Luni,  se trezeşte frumos dimineaţa, considerând, că e cea mai frumoasă dintre fiicele Timpului. Ceasul nesimțitor la 6:00 sună, râzând părcă de cheful meu de a mă trezi.  Ştie că voi pleca spre prietena mea cea mai bună: MUNCA. Aşa că, ziua de luni Timpule o încep vesel şi frumos
      D-ra Marţi, e ceva mai veselă şi zglobie. Aruncă un… cevaaa, ce sună …Zbang, s-a spart! Să fie oare ceasul? Probabil, că da! Nici ei nu-i place ceasul?!
      D-ra Miercuri, e trează de mult. Ceva mai acomodată deschide şi ea ochii, dar fuge repede, parcă grăbită să nu piardă vreun tren. Mă întreb ce tren o căuta?
      Intr-o zi, m-a întrebat nu mi-ai văzut cumva  sora. Dar cine-i sora ta drăguţă Miercuri? D-ra Joi! răspunde ea!
D-ra Joi, deja e terminată. Se odihnea şi ea liniştită, când iară sună ceasul.
      Alerga şi ea! Pierduse iarăşi Vinerea!!.
      D-ra Vineri, e  iubită şi nesuferită. Ea e cea mai aşteptată din toate zilele săptămânii.Drăguţa Vineri, vine şi trece la fel de repede ca celelalte. Nu poţi să stai un pic mai mult, iubire. Da, ce are urechi să audă, acuşi vine şi într-o clipă a dispărut. Precis e vina ta, Timpule!
      Timpule, eşti un nesuferit. Degeaba eşti un moş zgribulit!? Se presupune, că ai îmbătrânit şi eşti mai înţelep , dar n-ai  învăţat până ACUM, că nu trebuie să alergi ca un nebun! S-au închis cumva  porţile? Tu unde alergi, bâtrân nebun!?
      Timpule, eşti  un  insolent, când arunci clipe şi mă faci să îţi cerşesc minute.
      Timpule, eşti un hoţoman, că mă faci să spun de atâtea ori n-am timp. Uneori aş vrea să îmi iau timpul...  aş vrea să îmi iau timpul pierdut înapoi, dar nu-l găsesc. Numai vreau să fiu pe fugă mereu. Între dimineaţă şi seară trăieşte doar CLIPA !
      Timpule eşti un furăcios! Numai ştiu când e zi şi când e seară, mă trezesc că azi e toamnă, şi mâine e iarnă.
      Timpule insensibil, mie iarna nu-mi place, e frig, e viscol, e zăpadă. Acum e o toamnă cu colţi, iar mâine mă aşteaptă iarăşi primăvara.
      Timpule, uneori mi-eşti atât de drag! Îmi place cum repari greşeala, şi cum  refaci clipe negre în zâmbete.
Anii sunt și ei necruțători! 
       Dragă domnule Timp, eu mi-am propus să trăiesc Clipa! Să numai trec niciodată pe lângă ea.Chiar dacă ţi-ai  propus să treci fulgerător pe lângă clipe,  eu vreau să fiu mai puternică decât tine. 
Rămâi la fel de nemilos cu cine vrei și te anunţ solemn şi tare,  să nu uiţi şi să ştii, că eu numai vreau să pierd:
Clipa lui Ieri,
    Minutul lui AZI,
          Secunda lui Mâine.

Pa, Timpule! Să fii cuminte! 
P.S. Zboară liber şi fericit pe cărări neumbrite, pe cele umbrite lasă-i pe alţii să cutreiere!
Zbor lin, Timpule! Zboară voios!
P.S. 2. Când ți-ai luat vacanță ultima dată, Timpule?

Articol realizat de Nicoleta Cristea
- Revista Orizonturi Literare -

marți, 18 februarie 2014

Interviu J'ok'R - "Îmi plac provocarile..."

      Salut! În primul rând îți mulțumim pentru acest interviu acordat revistei "Orizonturi Literare". Ești un personaj care atrage atenția la prima vedere în această industrie muzicală, spune-ne, de unde a inceput totul? 

…hello my friends! 
     Anturajul, arta fiind întotdeauna o formă de creativitate, se pare că îmi plac provocarile, simplitatea mă enervează la maxim, încerc să desfac nodu` din neuronii mei ;)) lol. Orice este posibil atâta timp cât știi ce iți dorești să devii.

      Ce anume te-a inspirat să preiei identitatea personajului negativ, Joker, din seria Batman și de ce ai ales să transformi pseudonimul din "Joker" în "J'ok'R ", există vreo diferență de pronunție sau semnificație? 

Așa a fost să fie…
 J' vine de la numele de familie, ok' așa ca să fie totu` bini, R' de la haters rrr ;)) lol Și fața asta?..:)) A fost să fie D.J. din naștere (Doru Jurj).


      Numele îl cunoaștem, imaginea o cunoaștem, dar ne poți spune cine stă în spatele machiajului tău atât de reușit?

      Primele 2 clipuri mă ocupam yo' de machiaj, după', prin cunoștințe, prieteni', din vorbă în vorbă mi s-a recomandat altcineva. Țin să le mulțumesc tuturor celor care au contribuit la formarea lui J`ok`R, aici fiind inclusă toată familia B.W.F. din Timișoara, DSPro aka Moshu (el'MareshaLee), HappyEndStudio (Cash& Moni), makeup Karina, încă elevă la Liceul de Arte din Timișoara.

      
        Până acum am văzut câteva videoclipuri pe canalul tău de Youtube care sunt foarte originale și misterioase, vorbește-ne despre cel mai recent videoclip lansat și anume WestSide, un videoclip în care reușim să îl vedem pe J'ok'R fără mască și alături de familie. 

      Mdaa, speram să se ajungă și aici… Asta e viziunea mea ca artist și tată familist 100% m-am săturat de tot ce este la TV, la Radio, ex:buci, sâni, aur și ură.
Am vrut să aduc o altă latură mai ”peace and love for WestSide”  ;) viziunea mea (nu poți trăi TU visul Meu) ;)) baw…
Îmi place să fac ceea ce aș vrea să văd yo la TV. :)) fiecare se pare că avem ceva la pastilă pe diblă ;) la mine una dintre ele e asta :)) muzica bună nu este la radio sau TV ;)) ea este în stradă sau mai nou pe net la liber…  fo'fun.

       Prin stilul abordat în piesele tale, ai dorit să aduci ceva nou în lumea muzicii? Dacă da, ce anume? 

      Originalitatea... fii tu, nu copia pe Altu cum face Ăla sau Ăla, scoate prostia din oglindă și pune-o pe sticlă. Un proverb bun mi-a rămas de mic în cap : Prostia se plătește bine în $.  Lol. Fii Original dar fa-o cu dragoste și ai să reușești...

       Fiind un artist, consideri că poți trăi doar din muzica pe care o faci sau ești nevoit să faci și altceva pe lângă pentru a-ți continua pasiunea? 

       Lol, niciodată nu m-am gândit să trăiesc din muzică, o fac din hobby și lipsă de altceva de lucru. Asta e forma mea de'a mă exprima... în ceea ce simt, mă distrez văzând ce iese din mine uneori. De trăit trăim la nivelu românului pe val, așteptând să vină doar adierea de vânt. Mai sunt câteva stații până vine și avionul meu. ;))

       Urmărindu-ți activitatea, am observat că te-ai înscris la concursul de gătit "Master Chef Sezonul 4", este o pasiune ascunsă sau ești un maestru și în bucătărie? 
       Yo defapt nici nu știam că vreau să mă înscriu,:)) m-a combinat un tovarăș bun să mă înscriu după ce le-am gătit intr-o zi ceva rapid și gustos. Gătitul mă relaxeaza, îmi dă un moment de creație, acolo îmi vin majoritatea ideilor unde îmi fac combinația să potolesc foamea. ;))

       Ce planuri ai pe viitor în ceea ce privește muzica?

       În timp și cu ajutorul lui Dumnezeu vreau să termin albumul ”9Vieți” cu clip cu toate și la final, așa ca un final fericit, să dăm cu film de lung metraj ”9Vieți” regizat de Ciprian Dan Bilencu aka Cash și Herman Monica. 
       Ai vreun material în lucru pe care îl pregătești și despre care ai vrea să ne vorbești?

      Filmul e în lucru, se lucreaza încet, încă căutăm sponsori. Orice ajutor e bine venit. Țin să mulțumesc pe această calea tuturor actorilor de la Teatrul Național Român din Timișoara, Mihaela Motisan pentru styling, familie și prietenilor. Much love. 



        Acum că am ajuns la finalul interviului, te rugăm să ne spui unde te poate găsi lumea, unde iți poate asculta muzica și dacă dorești să transmiți un mesaj cititorilor și ascultătorilor. 

        Dacă vor să mă vadă, aici e contul meu de Youtube : https://www.youtube.com/user/JokRrr1/featured
iar ca pagină de artist :  https://www.facebook.com/JokRitsDj?ref=hl
        Vă doresc multă sănătate și fericire, nu uita... orice este posibil atâta timp cât știi 
ce vrei cu adevărat, One love never Big up, o viață avem, când să facem daca nu acum? Trebuie doar să fii în drum...

vineri, 7 februarie 2014

PENCIL NEX: "Promovăm arta, nu cearta!"

      Aveţi foarte mulţi admiratori. Tocmai prin intermediul unei admiratoare care ne-a scris un e-mail, v-am descoperit "lucrările" care sunt într-adevăr, minunate. Cine sunteţi şi ce faceţi? Vă rog să vă prezentaţi.

      Suntem Pencil Nex! Şapte tineri entuziaşti care ne-am decis că trebuie să promovăm ARTA, nu cearta, punând simpatie pe hârtie! Încetul cu încetul, vrem să adunăm tot mai mulţi tineri care să se “strângă” în jurul frumosului, în jurul artei şi culturii, în jurul lucrurilor care contează cu adevărat!

      De unde numele "PencilNex"? De ce?



      Numele de Pencil Nex ne-a venit la sugestia unui prieten, Andrei Rădulescu, sau Lentzi cum îi spunem noi, el reuşind să pună capăt unor dezbateri pe care le aveam pe tema numelui. Când a zis “Pencil Necks”, ne-am dat seama că este exact ceea ce căutam, exact literele şi sunetele de care aveam nevoie. De la “Pencil Necks”, a fost un scurt pas până la “Pencil Nex”, care ne-a atras mai mult prin jocul literelor, prin dinamism, fiind în perfectă concordanţă cu ceea ce vrem să facem noi. Vrem să aducem arta, care în multe locuri din Romania pare a fi pusă la naftalină, pe locul de cinste care îi revine în orice societate funcţională din lume. Fără artă, cultură şi tradiţii, ai un popor, dar eşti departe de a vorbi de civilizaţie.

      Ce reprezintă arta şi cum poate fi aceasta pusă în valoare?

     Arta reprezintă, fără a da răspunsuri pompoase şi fără a intra în capcana clişeului, modul fiecăruia dintre noi de a se exterioriza, într-un mod plastic (vorbind aici de Pencil Nex), într-un mod în care să îi mişte pe cei din jur, într-un mod care-l îndeamnă pe privitor la gândire, la simţire, la a lua atitudine faţă de un subiect anume sau pur şi simplu pentru a delecta priviri curioase. Ea poate fi pusă în valoare în momentul în care tot mai mulţi oameni îşi vor îndrepta atenţia înspre artă, înspre artişti, lăsând în urmă activităţile care nu contribuie cu nimic productiv la bunul mers al societăţii.

     Talentul are vreo legătură cu arta? Dacă da, care este aceasta?

     În mod cert talentul are legătură cu arta, dacă vorbim despre formele de artă unanim acceptate ca fiind într-adevăr din sfera artelor. Arta este şi matematică, arta este şi tâmplăria, arta este inclusiv brutăria, atât timp cât aduci ceva în plus, atât timp cât încerci să depăşeşti nişte limite impuse de alţii, atât timp cât o faci cu toată dăruirea. Vorbind despre ceea ce se înţelege la modul general de artă, talentul este evident principalul factor care contribuie în realizările unui artist, însă talentul fără pasiune şi muncă, nu te duce foarte departe. Talentul este un liant care îţi uşurează modul de a te exprima prin artă, indiferent de arta practicată.

      Mai vorbiţi-ne despre activitatea voastră. Cum faceţi? Cât timp acordaţi acestei pasiuni?

     Noi realizăm portrete, caricaturi, cartoonizări, logo-uri, design grafic, diverse manipulări digitale, abţibilduri şi o largă varietate de lucruri, în funcţie de ideile pe care le născocim şi în funcţie de cererile venite de la clienţii noştri, care ţinem să precizăm că sunt mult prea simpatici! Fiecare dintre cei 5 artişti din Pencil Nex este specializat pe ceva anume, ceva ce îl definest, ceva în care pune mai multă pasiune decât în orice altceva. Deşi avem şi alte ocupaţii pe lângă acest proiect, putem spune că “miezul” este Pencil Nex, pentru că este singurul mod de a ne exprima, care ne oferă satisfacţii morale şi încetul cu încetul şi financiare.

     Câte persoane alcătuiesc grupul PencilNex? Vă rog să vă prezentaţi.

     Pencil Nex este alcătuit din şapte prieteni care am plecat din Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna, specific judeţul pentru că nu vrem să ne întrebe lumea dacă ne place peştele, lucru destul de des întâmplat, fiind confuzia cu Sfantu Gheorghe din Deltă. Ana-Maria Toma este caricaturista noastră fiind domnişoara care stârneşte zâmbete din creion, în timp ce alţii dau gres având săli cu sute de oameni la dispoziţie. Diana Nine şi Alex Vrânceanu sunt cei care realizează portretele, pe care adesea le privim cu ochelari 3D la cât sunt de realistice, iar Martin Duma şi Doru Jean Constantin sunt cei care realizează toate creaţiile digitale ale grupului, reuşind să pună simpatie pe hârtie, dar şi pe ecrane. Alături de Cristina Borbely, ne ocupăm de partea de comunicare şi marketing a grupului nostru, încercând să arătăm lumii cât de frumos este să faci ceva frumos şi cât de bine te poţi simţi promovăm arta, nu cearta. Noi chiar credem în ceea ce spunem şi încă nu am dat peste cineva care să ne contrazică cu argumente valide. 

      Credeţi că majoritatea tinerilor din ziua de azi mai tind spre a face artă din plăcere? 

     Tinerii din ziua de azi sunt probabil mult mai distraşi de la artă şi din cauza evoluţiei tehnologice care aduce şi anumite efecte negative, pe lângă evidentele efecte pozitive. Oricine îşi doreşte să facă artă, o face din plăcere, mai ales la început. Beneficiile financiare nu vor veni niciodată înainte, iar cei care nu îşi continuă pasiunea, în ciuda piedicilor care apar, sunt sortiţi să nu îşi pună în practică talentul. Arta, ca orice alte lucruri care aduc bucurie, sunt o chestiune de timp, timp care trebuie acordat oricărui concept, oricărui proiect pentru a creşte, pentru “a înflori”, pentru a se transforma în ceva minunat. Se face artă din plăcere, iar dacă reuşeşti să oferi artă de calitate, adevărata artă, tuturor celor din jur, îţi poţi asigura un trai plăcut făcând ceea ce îţi place.

      Cum îi încurajaţi pe oameni să-şi exploateze talentul? Să facă ceea ce ştiu şi ceea ce le place să facă.

     E chiar simplu! Îi încurajăm prin puterea exemplului. Şi noi suntem tineri şi facem ceea ce ne place, chiar dacă momentan nu putem spune că ne câştigăm existenţa prin artă, dar suntem convinşi că suntem pe drumul cel bun. Noi am fost primiţi cu mare bucurie şi cu o enormă simpatie în mediul online românesc şi pentru acest lucru, le mulţumim tuturor celor care intră pe pagina noastră şi tuturor celor care apelează la noi când vor să facă un cadou frumos sau când vor să achiziţioneze arta de calitate. Nu sunt cuvinte pentru a mulţumi tuturor oamenilor simpatici de pe Internet şi “din afara” lui şi de aceea ne rezumăm la ce ştim noi să facem cel mai bine: artă! Oricine îşi doreşte să facă ceea ce îi place în viaţa ar trebui să urmeze acest curs, pentru că nu banii sunt cel mai important lucru din viaţă, iar dacă eşti perseverent şi faci cu pasiune ceea ce faci, banii vor veni în timp.

     Faceţi desene/caricaturi la comandă? Unde şi cum vă pot contacta oamenii?

    Toţi cei care doresc să ne contacteze sunt invitaţi să ne trimită un e-mail la Pencil.Nex@gmail.com, să intre pe pagina noastră de Facebook, Pencil Nex http://facebook.com/PencilNex sau pe contul nostru de Twitter, @PencilNex, la http://twitter.com/PencilNex. Suntem mereu pe fază şi întâmpinăm orice mesaj cu bucurie, cu simpaţie. Scrieţi-ne dacă doriţi să ne oferiţi sugestii, propuneri, comenzi şi critici! Le aşteptăm cu mare drag şi răspundem fiecărui mesaj în parte! Nici nu concepem să fie altcumva! 

      Finalul vă aparţine în totalitate. Vă rog să scrieţi un mesaj pentru cei care citesc acest interviu.

Noi, toţi cei 7 din Pencil Nex, dorim să vă mulţumim pentru modul în care ne-aţi primit, ne-aţi încurajat şi ne-aţi lăudat până acum şi promitem că nu vă vom dezamăgi pentru că pregătim lucruri mari, mari de tot. Arta nu va muri, vom şterge praful aşternut pe ea după atâţia ani de comunism, iar tânăra generaţie trebuie să privească cu încredere înspre viitor, să vină cu proiecte inovative pentru societate, să producă lucruri de valoare pentru că viaţa este colorată, iar paleta de culori pe care o alegeţi este strict la atitudinea voastră! Vă mulţumim mult şi vă aşteptăm în număr cât mai mare pe pagina noastră şi pe site-ul nostru pe care îl vom lansa anul viitor, în 2014!

Interviu acordat în cadrul revistei Orizonturi Literare - 2013!